Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia - Centrul de Relaţii Internaţionale
 
Centrul de Relaţii Internaţionale
Poveşti de succes

Povestea de succes a studentei noastre Daniela Trofim, bursiera a statului român, din Republica Moldova, privind viata de student in campusul UAB!!l

   
"Se spune că adevărata studenţie se trăieşte la cămin. Traiul în cămin îi atrage pe tinerii dornici nu doar de carte, ci şi de distracţie. Te temi să stai la cămin din cauza multitudinii de mituri despre studenţie, condiţii groaznice prin cămine şi altele? Păi iată, campusul studenţesc din Alba Iulia distruge miturile şi oferă cămine cu dotări de hotel şi la sigur încântă noii studenţi.

             Studenţii din Republica Moldova pot beneficia, în cursul anului universitar, de cazare în Căminul nr.2 al Universităţii „1 Decembrie 1918 " din Alba Iulia care arată asemenea unui hotel de 3 stele.

Acesta este situat pe strada Vasile Alecsandri, nr. 108, într-o zonă cu acces facil la mijloace de transport public şi zone comerciale în vecinătate, astfel încât să fii în centrul acţiunii şi să ai acces la cele mai importante puncte de interes pentru studenţi.
            Căminul destinat studenţilor basarabeni este unul dintre cele mai modernizate şi renovate. Veţi avea la dispoziţie camere pentru 3 persoane, complet mobilate, având inclusiv frigider, televizor, cablu şi la procurarea unui modem acces gratuit la internet. Unul dintre marile avantaje este că fiecare cameră are baie proprie. Deci nu veţi cunoaşte cum e să stai zilnic într-un rând interminabil la o baie comună. La capătul fiecărui etaj sunt oficii pentru pregătirea mesei, dotate cu mobilier de bucătăre, aragaze şi cuptoare cu microunde. Pe fiecare palier există o sală de lectură şi la unul dintre etaje este o spălătorie dotată cu mai multe maşini de spălat ( ceea ce iarăşi este un avantaj pentru studenţi). În vecinătatea căminului s-a construit o sală de sport multifuncţională.

Unicul dezavantaj este faptul că este amplasat mai departe de universitate. Dar şi aceasta se rezolvă. Studenţii au cerut, anii trecuţi, introducerea unei linii de autobuz care să se oprească în aproprierea campusului, cererea fiind aprobată. Transportul e cu preţ relativ mic, iar o cursă cu taxiul variază între 7 şi 12 lei pentru 4 persoane. Şi nimeni nu a anulat mersul pe jos, astfel ne păstrăm noi studenţii în formă.

Unica investiţie în cămin este suma de 200 RON  care se achită la începutul anului universitar şi se reîntoarce la finele acestuia, în caz că nu aduci daune materiale căminului.

Plină de aventuri, provocări şi noi descoperiri, viaţa de student dă naştere celor mai frumoase poveşti şi visuri. Trăieşte-le la Campusul studenţesc din Alba Iulia, un cămin în adevăratul sens al cuvântului!"

 

 

 



ERASMUS+ numără multe poveşti de succes!

Încrederea în sine, adaptabilitatea, deschiderea, înţelegerea reciprocă şi solidaritatea sunt doar câteva exemple din ceea ce le poate aduce studenţilor o experienţă Erasmus+. 

 

 

Drd. Grigore Gorincioi, Istorie

„Bună ziua. Vreau să vă anunţ că mobilitatea mea Erasmus decurge perfect in cadrul Universitatii Cardinal Stefan Wyszyński din Varsovia. Profesorii şi persoanele responsabile din biroul Erasmus mi-au oferit toată informaţia necesară pentru o intelegere cât mai rapidă şi uşoară a domeniilor pe care mi le-am ales să le studiez. Pe lângă studii, coordonatorii şi voluntarii organizează săptămânal diferite excursii şi întâlniri cu întrega comunitate de studenţi Erasmus veniţi în acest oraş."

 

Buruiana Tatiana, Finante si banci

„Buna ziua!

ERASMUS pentru mine, este mai mult decât o experienţă academică. Este o oportunitate de a privi lumea cu alţi ochi, de a descoperi noi oameni. Mă bucur nespus de mult că Universitatea „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia mi-a oferit aceasta şansă, de a studia la Universitatea din Huelva. Disciplinele sunt interesante, profesorii sunt omenoşi. Avem colegi din toate colţurile lumii! In ceea ce priveşte viaţa de student, aceasta este foarte bogată în evenimente. Am vizitat multe locuri frumoase, deoarece suntem foarte aproape de Portugalia, am fost intr-o excursie cu "WE love Spain", a fost extraordinar de frumos! Recomand programul ERASMUS pentru toţi studenţii  deoarece această experienţă îţi oferă amintiri de neuitat!!"

 

Ciorea Daniel, Inginerie Geodezica

„Buna,

 

Am ajuns cu bine in Bielsko-Biala, Polonia, m-am cazat si am inceput cursurile. Suntem vreo 40 de studenti Erasmus, stam intr-un camin studentesc toti la acelasi etaj. Am fost in excursie intr-un oras vecin, Katowice si mergem in excursie pe 17 Noiembrie la Budapesta, excursie organizata de Erasmus Nation. Mai sunt diverse evenimente organizate de Erasmus aici, la care am participat sau o sa particip - clean the mountains event, multicultural fair etc."

 

Bâtcă Teodora Letiţia, Drept  

„Imi pare rau ca am intarziat cu Feed-back-ul, insa in Austria este mai greu cu cartelele si cu internetul 😂 So... Personalul din Biroul Erasmus mi-a acordat cel mai mare sprijin pana in prezent, datorita faptului ca am avut foarte mari probleme in alegerea cursurilor. Sunt foarte putine cursuri de drept predate in engleza, astfel ca am fost nevoita sa imi aleg cursuri ce apartin altor specializari. Datorita coordonatorilor am reusit sa imi reglez numarul de credite necesar pentru acest semestru.

Acomodarea a fost rapida si usoara deoarece, chiar de la inceput, mai exact, luna septembrie au fost organizate multe excursii care au ajutat la aceasta.

Biroul Erasmus este dispus sa ma ajute mereu atunci cand se iveste o problema, astfel ca mi-a lasat cea mai buna parere. Un personal extraordinar!

Despre mentorul meu pe care l-am avut in prima saptamana si trebuia sa ma indrume si sa ma ajute cu actele ce trebuiau facute nu vreau sa scriu, fiindca m-a lasat balta chiar in prima zi si a trebuit sa astept in fata caminului 3 ore in frig fiindca el dormea.

Asadar, in acest moment, consider ca Johannes Kepler este universitatea cu personalul "the best" la Biroul Erasmus care ofera ajutor oricand si rezolva orice problema si cu profesori extraordinar de buni!

 

Best regards,"

 

Ion Buga, Finante si banci   

„Salut,

Astăzi am semnat Learning Agreement-ul cu domnul Borkowsky (coordonatorul Erasmus). Stau in chirie, deoarece am fost dezamăgit de condiţiile din cămine. Informaţia de pe pagina oficială a universităţii nu corespunde cu realitatea. În rest totul e perfect. Am primit sprijin din partea biroului Erasmus şi a voluntarilor şi am participat la numeroase excursii şi eventuri organizate de către universitate (film screening event, excursii: Gdansk, Gdynia, Ocenarium etc.) Aşteptăm cu nerăbdare iarna şi examenele. Mulţumesc frumos!"

 

Anastasia Mihalciuc, Finante si banci

„Erasmus in Rusia, Universitatea din Korolev

Pana in prezent am fost in excursie la Corporatia energetica a rachetelor cosmice a orasului Korolev si la Moscova, iar saptamana viitoare se va organiza un eveniment cultural in care vom reprezenta Romania aratand traditiile si cultura sa. Cursurile se fac in limba rusa, dar profesorii ne ofera alternative de studiu a materiilor. Profesorii si voluntarii Biroului de Relatii Internationale sunt foarte primitori si ne ajuta in orice problema."

 

Diana Cater, Drept

„Buna ziua!

Mobilitatea mea Erasmus se desfasoara la Universitatea din Gdansk, Polonia. Coordonatorul academic pentru Facultatea de Drept este profesorul Tomasz Widłak care poate fi contactat la urmatoarea adresa de e-mail: tomasz.widlak@prawo.ug.edu.pl.

In cadrul biroului Erasmus activeaza dna Katarzyna Flis si dna Monika Butkiewicz, iar adresa de e-mail a biroului este: erasmus.incoming@ug.edu.pl

Coordonatorii academici si personalul din cadrul biroului Erasmus sunt foarte receptivi, fiind foarte amabili si acordandu-ne ajutor in orice situatie. De asemenea, voluntarii Erasmus Student Network sunt foarte activi si au fost alaturi de noi, in special, in primele doua saptamani, atunci cand aveam cel mai mult nevoie de sprijin. Saptamanal, se organizeaza de catre voluntarii ESN evenimente cum ar fi: vizite la muzee, teatru, zoo. In octombrie s-a organizat o excursie la Cracovia, iar in curand urmeaza sa se organizeze alta excursie in Tarile Baltice. Alte evenimente culturale organizate au fost: Salsa Workshop, Wedding Party, Food Festival etc."

 

Constantin Dicusar, Asistenta sociala

„Bună ziua!

Pe parcursul acestor două săptămâni petrecute în Pila, Polonia, am avut parte de câteva întâlniri, discuţii cu privire la universitate, cămin şi altele.

Coordonatorii Erasmus de aici au inclus toţi studenţii străini la diferite evenimente organizate de către ei, ieşiri în oraş, cu scopul de a ne prezenta această localitate, dar şi pentru distracţie. În această perioadă petrecută aici am avut şi câteva întâlniri în cadrul universităţii pentru a ne fi prezentate: universitatea, regulile ce ţin de căminul studenţesc şi toate informaţiile ce ţin de cursurile care le vom avea aici, dar şi pentru a ne prezenta profesorii.

Cunoscând foarte bine acest oraş datorită experienţelor trecute, ştiu sigur că deşi au trecut abia două săptămâni, pe viitor vor fi multe alte evenimente care să ne facă acest semestru unul foarte frumos.

 

Ingrid Hondola, Drept

„Am ajuns pe data de 26.09.2017, in orasul Catania. M-am cazat la Ostello degli Elefanti. Aici, mi-am cunoscut doi dintre viitorii colegi de apartament, ce au devenit niste prieteni speciali si dragi mie. Ei sunt Lucca (Germania) si Camille (Franta). 

 

Dupa 2 zile, am plecat in cautarea viitoarei noastre locuinte, desi la acest moment nu eram siguri ca vom locui impreuna. Runda de "house hunting" a fost organizata de ESN, organizatie din care fac parte doar oameni frumosi, prietenosi si pozitivi, usor de a fi indragiti! Ei ne au prezentat viitoarea "acasa", iar cu aceasta ocazie l-am cunoscut pe cel de-al patrulea membru al familiei mele surogate, Silly (Ungaria). "Home" este un apartament nou reamenajat, cu 4 camere, o bucatarie si 2 bai, intr un bloc tipic sicilian (spun asta pentru ca "the view" de la mine din camera si din bucatarie este un alt perete ce da intr-o curte mica, patratoasa si inchisa, circa 6-8 metri patrati :), dar este cel mai dragut lucru imperfect ). Proprietarii sunt niste oameni minunati, care se pare ca ne indragesc mult!

 

In "Welcome week" am cunoscut alte pesoane ce s-au adeverit a fi colegi si prieteni dragi mie! Tot in aceasta saptamana am luat parte la diferite activitati si excursii organizate de membrii ESN si Aegee. Activitati ce ne au ajutat sa ne cunoastem mai mult si sa legam mai bine prieteniile. Am auzit si chiar cunoscut povesti frumoase si inspirationale ale altor fosti erasmusi.

 

In ceea ce priveste personalul academic si personalul de la biroul international, pot spune ca sunt niste persoane ce lucreaza profesional si organizat. Sunt deschisi si maleabili dupa perspectivele noastre internationale, astfel consider ca dau dovada de mare intelegere si rabdare. 

 

Din punctul meu de vedere, dupa tot ce-am vazut si cunoscut de cand mi-am inceput mobilitatea Erasmus, cred cu tarie ca acesta este un program destinat doar celor care vor cu adevarat sa treaca prin aceasta experienta. Experiente si  trairi ce sunt greu de transpus in cuvinte. Daca vrei sa stii despre ce este vorba, trebuie sa incerci!"

 

 

Pojar Monica, Seulean Cosmina, PIPP

„Pana in prezent am vizitat stadionul Santiago Bernabeu , Parcul Europa din Torrejon , Palatul Regal, Plaza Mayor. Cursurile se fac in limba spaniola, dar profesorii ne oferă alternative de studiu a materiilor. Profesorii si voluntarii biroului internaţional sunt primitori si ne ajuta cu orice informaţie si in orice problema."

 

Ion Cozma, DMRU

„În decursul a două săptămâni petrecute în Pila, Polonia, am reuşit să îmi fac noi prieteni, şi să mă adaptez perfect în universitatea gazdă.

Personalul din Biroul Erasmus+ al universităţii este primitor şi receptiv. Au fost organizate mai multe evenimente în care am reuşit să ne cunoaştem între noi - studenţii Erasmus. Printre acestea se numără: Erasmus Welcome fiind combinat cu Helloween party. A fost o activitate culturală de bun venit pentru toţi studenţi străini, scopul fiind de a ne apropia unii de ceilalţi şi de a lega noi prietenii. A fost interactiv, interesant şi bine organizat. O altă activitate organizată de catre personalul din Biroul Erasmus+ a fost Organizational meeting. Aici, am fost informaţi în legătură cu Universitatea, coordonatorii departamentali, regulile din căminul studenţesc etc.

Experienţa Erasmus+ ne face mai independenţi şi mai siguri pe noi. Am petrecut 2 săptămâni frumoase în Polonia şi sperăm că ne vom întoarce în România cu aceleaşi impresii frumoase.

 

Vă mulţumesc!"



Poveşti de succes ale personalului UAB



In cadrul Facultăţii de Ştiinţe Exacte şi Inginereşti s-au derulat 15 mobilităţi ERASMUS+ incoming, respectiv 21 outgoing.

Impactul acestor activităţi asupra învăţământului universitar ingineresc a fost unul favorabil, studenţii care au beneficiat de aceste mobilităţi au răspuns corespunzător exigenţelor academice din centrele universitare pe care le-au vizitat. Mai mult, la revenirea din mobilitate, aceştia au împărtăşit colegilor şi profesorilor experienţa plăcută pe care au trăit-o în centrele universitare de prestigiu, luând parte totodată la acţiuni diverse organizate de gazde, menite să încurajeze schimbul cultural şi academic.

De asemenea, infuzia de studenţi străini are un rol benefic în comunitatea academică. Aceştia sunt integraţi în grupul de studenţi români şi participă cu succes la activităţile didactice comune (laboratoare). În anumite situaţii, cursurile în limba engleză sunt predate de către cadrul didactic titular după un orar distinct de cel al specializării.  

Apreciez că programul ERASMUS + este unul dintre cele mai importante programe care se derulează în instituţia noastră, oferind studenţilor noştri o experienţă unică, aceea de a studia disciplinele alese în centre europene recunoscute şi de a lua contact cu culturi diferite.

 

25 februarie 2019                          

Conf. univ. dr. Corina ROTAR

Decan

Facultatea de Ştiinţe Exacte şi Inginereşti

Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia



De ce este important să analizăm impactul programului Erasmus +  asupra studenţilor si cadrelor didactice?

Pentru că aceasta ne ajută să judecăm dacă programul menţionat este benefic pentru grupurile ţintă, către ce anume trebuie să tindă acest program, şi în ce fel.

 

Tinerii care studiază sau care fac practică în străinătate, nu obţin doar cunoştinţe specifice, dar dezvoltă şi competenţe transversale, extrem de benefice pentru angajatori. Studii arată că, studenţii care au beneficiat de asemenea granturi şi experienţe internaţionale, şi-au găsit mai uşor un loc pe piaţa muncii.

 

Raportat la experienţa Erasmus pentru cadrele didactice, este un câştig enorm pentru instituţia de învăţământ de unde cadrul didactic provine, dar şi pentru profesor în sine, dat fiind faptul că interacţionând cu colegii de la Universităţile gazdă, se îmbunătăţesc competenţele de predare, metodele de lucru cu studenţii, accesul la lucrări internaţionale de specialitate etc. Mai mult, abilităţile lingvistice se dezvoltă, se stabilesc conexiuni internaţionale la nivel uman în perspectiva cercetării, ceea ce este extrem de benefic pentru propria carieră universitară.

 

Asadar, impactul programului Erasmus + este unul pozitiv din toate punctele de vedere.

 

Conf. univ. Dr. Miruna TUDORASCU

Decan

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale
Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia


 

Făcând parte din prima echipă de cadre didactice din UAB şi cunoscând importanţa schimburilor interuniversitare la toate nivelele, m-am implicat de la bun început în programele de mobilităţi.

Emoţiile studenţilor în faţa alegerii de a petrece un semestru, ba chiar un an într-o instituţie de învăţământ superior din străinătate, de a trăi sentimentul independenţei şi al responsabilităţii departe de casă s-a dovedit întotdeauna a fi un excelent modelator, întrucât, în astfel de ocazii, nu te confrunţi doar cu tine însuţi, cu recunoaşterea capacităţilor intelectuale dintr-o nouă perspectivă, ci şi cu ţara ta, într-un mod cu totul aparte, în care perspectiva alterităţii se îmbogăţeşte cu noi conotaţii.

Personal, prin cele peste zece mobilităţi de predare şi două de formare de care am beneficiat,  am înţeles mult mai multe despre spaţiul geografic menit să-mi găzduiască existenţa şi, pe cale de consecinţă, să-l iubesc mai mult. Din punct de vedere profesional, beneficiile sunt multiple. Ca dascăl, acceptarea într-o altă instituţie devine o confirmare a calităţii prestaţiei şi a faptului că ceea ce faci poate reprezenta chiar o sursă de inspiraţie pentru ceilalţi, aşa cum şi tu însuţi înveţi. Aş sublinia aici rolul predării în binom, al implicării interdisciplinare, al aprofundării metodelor de evaluare complementară. La nivelul departamentului nostru, au existat şi există reale evoluţii, prin îmbogăţirea substanţială a activităţii de cercetare şi predare. Acestea sunt cu adevărat modalităţi care contribuie la procesul de internaţionalizare. Spre exemplu, pentru mine, mobilitatea de predare efectuată la ESPE Université de Caen, Basse Normandie, Franţa, a făcut ca anul trecut să petrec o lună ca profesor invitat în aceeaşi instituţie şi ca anul acesta opt studenţi francezi să efectueze stagii pedagogice în Alba Iulia prin instituţia noastră. Cu totul speciale s-au dovedit şi mobilităţile efectuate în afara UE, în Rusia, Bosnia şi Herţegovina. Confruntarea cu spaţii geografice diferite relativizează conflictele, duc la conştientizarea legăturilor care există între oamenii de pe întreg pământul şi atenuează considerabil diferenţele care rămân de ordin strict cultural.

Nu în ultimul rând, prin calitatea de coordonator departamental, apoi, pentru o scurtă vreme, de coordonator instituţional am ajuns la conştientizarea importanţei coeziunii atât de necesare a întregii instituţii al cărei membru sunt, Biroul de Relaţii Internaţionale având în acest sens rolul de a crea punţi importante între facultăţi şi departamente.

 

 

Conf. univ. dr.  Rodica Gabriela Chira,

Coordonator Erasmus+,

Facultatea de Istorie şi Filologie  

 


Beneficiind de un grant Erasmus+ de mobilitate pentru formare, am participat în perioada 12-16 iunie 2017 la acţiunile organizate de Universitatea Josip Juraj Strossmayer din Osijek, Croaţia, cu ocazia Săptămânii Internaţionale dedicată personalului didactic şi administrativ (International Staff Week). Cu această ocazie, am avut posibilitatea de a interacţiona atât cu colegii de la instituţia gazdă, cât şi cu cei peste 25 de oaspeţi veniţi din alte 14 ţări europene. Astfel, pe lângă vizitele la cele şase facultăţi ale universităţii croate, fiecare dintre participanţi a prezentat pe scurt structura instituţiei pe care o reprezintă şi oportunităţile oferite studenţilor care o vizitează.

Apoi, atât într-un cadru formal, cât şi în timpul activităţilor sociale, am avut ocazia să discutăm şi să ne împărtăşim idei şi, eventual, să găsim soluţii pentru diferite situaţii care ar putea apărea atât în activitatea didactică de zi cu zi, dar mai ales în activităţile cu studenţii străini sosiţi cu burse Erasmus. Prin urmare s-au avut în vedere, printre altele, oferirea unor răspunsuri la următoarele întrebări: cum să beneficiem de toate facilităţile cooperării Erasmus+ cu ţările partenere; cum să răspundem provocărilor internaţionalizării sistemului educaţional; cum să consolidăm perspectivele internaţionalizării şi comunicării interculturale, ş.a.

În concluzie, cele cinci zile petrecute la Osijek mi-au deschis noi unghiuri de privire asupra viitorului colaborărilor din cadrul învăţământului superior european, dar au facilitat şi crearea unor relaţii de prietenie între colegii participanţi, relaţii care vor fi baza unor acţiuni comune viitoare.

 

Lect. univ. dr. Dorin Wainberg,

Facultatea de Ştiinţe Exacte şi Inginereşti



Oraşul rachetelor: Korolev

Regiunea Moscova

De ce Erasmus ? Pentru că este ca o carte de vizită, atestă faptul că deţii capacitate de adaptare, curaj şi iniţiativă. Este un plus pentru toţi cei care participă pentru că au de câştigat multe experienţe de natură umană şi culturală.

Am avut norocul şi privilegiul de a merge în Rusia cu Erasmus+ în anul 2018 într-un mic oraş industrial din regiunea Moscova - Korolev şi încerc să împărtăşesc  această experientă  cu toţi cei care poate nu au avut această oportunitate. Lucrez în Biblioteca Universităţii din Alba Iulia din 2001 unde  am asistat şi am contribuit la schimbările ultimilor ani.

De cum am ajuns, impresia generală a fost că oraşul este magic, înconjurat de păduri de mesteceni şi din primele momente am aflat că  este cunoscut ca leagănul industriei aero-spaţiale sovietice, iar până în 1996 s-a numit Kalingrad.

Limba rusă ar fi  fost o problema dar am avut un traducător,  Ruslan, care ne-a însoţit şi îndrumat în engleză cât a fost nevoie. Tot oraşul pare a fi dedicat  zborurilor spaţiale şi în cele cateva zile petrecute acolo ne-au arătat calea ce trebuie  parcursă de un copil de la grădinită până la nivelul de sus al Universităţii Tehnice din Korolev.  Pentru copii este amenajată o clădire mare cu multe facilităţi, unde sunt jocuri tehnice atât pentru cei mici care învaţă legile fizicii cu jocuri dedicate, cât şi pentru cei mai mari care pot să construiască mini roboţi de luptă şi să se lupte în arenă.

Şcoala tehnică îşi continuă pregatirea cu ateliere foarte bine dotate,  de la atelierele clasice până la atelierele ticsite de imprimante 3D.

Universitatea finalizează pregătirea iar pe tot acest parcurs biblioteca oferă ajutor preţios in procesul educaţional şi de cercetare.

În spatele bibliotecii spre marea noastră mirare  ... o rachetă Soiuz ca aceea folosită de Dumitru Prunariu când a zburat în cosmos.

Biblioteca a fost înfiinţată în 2002 cu obiectiv clar de a contribui la pregătirea copiilor, elevilor şi studenţilor în drumul lor spre excelenţă, ei, la fel ca şi noi, au început informatizarea bibliotecii, s-au abonat la baze de date şi au dotat sălile de lectură cu calculatoare .

 

Oprea Iustina

Bibliotecar UAB


 

Deschiderea ferestrei „asiatice" a început prin Ungaria, după o lungă colaborare cu Universitatea de Vest din Ungaria, Facultatea de Geoinformatică din Szekesfehervar, care pe lângă colaborarea în cadrul schimburilor Erasmus+ şi şi în cadrul a 3 proiecte Erasmus IP, am fost parteneri şi într-un proiect Marie Curie. Acest proiect a fost fascinant prin multitudinea partenerilor din zona asiatică - mai ales marile universităţi de profil din China care au demonstrat un nou nivel al cunoaşterii şi o nouă abordare a cercetării geospaţiale.

Dispunând de o excelentă recomandare din partea partenerilor din Ungaria, am început tatonarea, mai apoi depunerea unei aplicaţii Erasmus+ cu Beijing University of Agriculture din China, aplicaţie care a primit răspuns pozitiv din partea ANPCDEFP şi s-au realizat mobilităţile de ambele părţi - mobilităţi de predare. Anul următor am aplicat din nou şi am întărit şi mai mult legătura cu Beijing University of Agriculture, astfel încat am dezvoltat şi o strategie de aplicare pentru proiecte de cercetare comune. În cadrul mobilităţilor la Beijing University of Agriculture, am aflat că partenerul chinez dezvoltă un program comun cu o universitate din Australia, oferind „double degree" studenţilor chinezi. După lungi tatonări am primit informaţii despre programul pe care cele două universităţi îl derulau, respectiv informaţii despre partenerul australian, exprimându-mi dorinţa de a-i contacta şi de a dezvolta o colaborare cu acesta, respectiv Edith Cowan University (ECU) din Perth - Australia. 

După alţi doi ani de comunicare intensă, partenerul chinez (BUA) a validat relaţia de colaborare (care este funcţională şi în momentul de faţă) am fost recomandat partenerului Edith Cowan University, Australia, cu care am început negocierile şi discuţiile pe tema scrierii unui proiect de mobilitate Erasmus+. După un an de zile am reuşit să ajungem la un acord, am aplicat pentru Erasmus+ şi am fost finanţaţi, astfel că după 20 de ani s-a realizat din nou în România un acord oficial inter universitar cu Australia. La momentul actual suntem la a doua rundă de mobilităţi şi suntem in discuţii avansate pentru a atrage fonduri guvernamentale pentru realizarea de proiecte de cercetare pentru studenţi şi masteranzi.

 

Fondurile Erasmus+ sunt foarte benefice şi pot aduce plusvaloare universităţilor, cu condiţia ca parteneriatele realizate să fie ţinute apoi „în viaţă" prin eforturi constante, dat fiind faptul că se construiesc greu şi au nevoie de validare în timp.

 

Prof. univ. dr. Levente Dimen,

Facultatea de Ştiinţe Exacte şi Inginereşti